Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” din Bucureşti se descrie drept „poate, cel mai iubit muzeu din ţară, iar fidelitatea vizitatorilor săi este importantă şi preţuită. Perceput ca un muzeu modern, atractiv, Muzeul Antipa doreşte să fie uşor identificat de public prin simboluri care să-l individualizeze şi să vorbească despre misiunea şi valorile sale”, se arată în comunicat.
Logo-ul muzeului şi noul site www.antipa.ro fac parte dintr-un proiect care va presupune implicarea publicului în alegerea unui slogan al muzeului. Este modul în care copiii, tinerii, familiile pot participa la viaţa muzeului şi împărtăşi din aşteptările lor, scrie Mediafax.
„Am ales o paletă cromatică nouă a logo-ului, care exprimă în primul rând legătura între muzeu şi natură (varianta principală, de culoare verde), curiozitatea copilărească şi dorinţa de joc în sens descoperitor (varianta portocalie) sau rigurozitatea ştiinţifică şi cunoaşterea prin tehnologie (varianta albastră). Avem nevoie sa ne asociem, atât ca public, cât şi muzeu, cu o identitate nouă, atractivă, proaspătă”, precizează Luis Ovidiu Popa, directorul general al instituţiei.
Noua pagină de internet a muzeului include informaţii despre istoricul instituţiei, expoziţia permanentă, evenimentele şi programele educaţionale şi despre tarifele şi programul de vizitare. Una dintre noile funcţii a site-ului este posibilitatea de a programa vizite ale grupurilor prin completarea unui formular online. Programarea poate fi realizată de pe orice dispozitiv (laptop, tableta, telefon). De asemenea, cu ajutorul noii aplicaţii, orice persoană se poate înscrie la evenimentele şi programele educaţionale ale muzeului.
„Încă de la înfiinţare, Muzeul Antipa a fost un muzeu ultra-modern, care a reuşit să aducă societăţii magia unei lumi demult dispărute. Cu aproape 2.000.000 de exponate, dintre care 5.000 prezentate publicului, se conturează şi se dezvăluie imaginea unui tezaur inestimabil. Cu mijloace şi tehnică moderne este adusă în actualitate informaţia bogată şi utilă. Dioramele – peisajele în care se prezintă în mediul lor natural exponatele – dar şi panourile touch-screen celebrează cunoaşterea istoriei naturale îmbinând vechiul cu noul”, afirmă reprezentanţii muzeului.